Sunteți obișnuiți probabil ca atunci când aveți în față un antreprenor de succes, să ascultați o poveste a succesului și a pașilor prin care a excelat în afacerea lui. Obișnuiesc și eu, în cadrul întâlnirilor să vorbesc despre asta, însă acum am să vă vorbesc despre cu totul altceva: despre eșecurile de care am avut parte de-a lungul vieții și carierei. Ele, de fapt, m-au adus în punctul în care sunt astăzi. Au fost calea mea spre adevăratul succes și împlinire profesională.

Am ajuns în România când aveam 18 ani. Văd și acum în fața ochilor tânărul cu geacă și bocanci, la 32 de grade celsius, într-o zi de 21 septembrie. Nu știam pe ce drum să o apuc, știam doar că acasă nu mai am ce căuta...fiidcă așa a spus mama. Abia peste vreo doi ani am realizat că de fapt ei îi era teamă de eșecurile mele și de faptul că nu voi putea face față provocărilor.

Am plecat deci, hotărât să îmi fac un rost și am ales cursurile facultății din Iași, specializarea Inginerie Civilă. Dar eu visam în continuare, visam o viață bună, frumoasă, în care să fac ceea ce îmi place și să câștig din asta. Așa că m-am urcat în tren și m-am oprit în Brașov. Nu o să uit niciodată acea zi când am coborât din tren și am inspirat aerul rece de munte, vrăjit de frumusețea peisajului. Am exclamat: ”Eu aici vreau să rămân!” Și uite că acum locuiesc la 300 m de locul în care am afirmat asta.

Primul meu job a fost de ospătar la Fântânița Crăiesei, în Beclean. Nu îmi este rușine să recunosc că am plecat de jos. A fost cel mai bun mod prin care viața m-a învățat să muncesc, să evoluez, să lucrez cu oamenii și să fiu aproape de nevoile lor. Aveau să mă ajute mult mai departe aceste abilități deprinse.
Am absolvit facultatea și fiind priceput la desen tehnic, am început să lucrez în diverse companii care produceau case pe structură din lemn, destinate exportului. În urma studiilor și a experienței, am decis că era timpul să trec la un alt nivel. Părea că viața mea urma să fie lipsită de griji de aici înainte: tânărul inginer angajat, urma să devină antreprenor cu propria firmă de proiectare!

Aula Universității Transilvania din Brașov, a devenit ”biroul” meu. Acolo aveam liniște și internet. Atâta doar că atunci când mă sunau clienții, trebuia să vorbesc în șoaptă pentru a păstra liniștea. Viața mea s-a schimbat cu ajutorul Valentinei, colega mea de la masterat, care mă recomanda benevol oricui considera că i se potrivesc serviciile mele. Prin intermediul ei am ajuns să îl cunosc pe domnul profesor Savescu, care mi-a oferit un birou in cadrul incubatorului de afaceri Ita Pro Energ, amenajat și dotat cu tot ce aveam nevoie pentru a-mi desfășura afacerea cu brio!

Lucrurile mergeau foarte bine, în 2008 trebuia doar să exiști pe piața construcțiilor ca să ai succes.  Îmi amintesc acum o vorbă: „ in boom-ul economic chiar și șoarecii știu să zboare’’ sau „peștele mort poate înota în direcția apei’’. Tânăr și fără experiență prea mare de viață,  primul meu client a fost și prima țeapă! Dar m-am redresat repede, am împrumutat 700 dolari de la tatăl meu și am continuat. 

Apoi a venit criza și nevoia de adaptare continuă pentru supraviețuirea afacerii. Trebuia să fac marketing ca să găsesc clienți noi, să fac oferte, să discut cu ei soluțiile tehnice, să mă deplasez în diverse localități ca să vizitez fabricile. După 15-18 ore  de lucru pe zi, eu stateam să calculez cu ce voi plăti chiria, contabila, salariul colegului angajat. Epuizant, nici urmă de odihnă sau profit! Deși munceam enorm, toți banii din cont plecau așa cum venau...

Visam la concediu, la relaxare - de fapt acesta era și motivul pentru care am decis să iau calea antreprenoriatului. Deja ajunsesem la un punct în care nu îmi mai făcea plăcere să merg la biroul meu frumos amenajat, nu îmi mai făcea plăcere nimic. Însă nu mă puteam opri și nu eram omul care să renunțe: avem proiecte în derulare și oameni care depindeau de mine. Aveam nevoie de bani, de mai multe vânzări.

Mi-am dat seama, după 6 ani de activitate, că nu reușeam să gestionez valul de comenzi de peste vară și ajungeam să neglijez clienții, care evident iarna mă respingeau din acest motiv. A fost o lecție dură: Ce semeni, aia culegi! Dar măcar am învățat-o la timp. Uneori eram arogant și credeam că merit mai mult decât primesc, însă nu știam nici măcar cum să cer, să îmi măresc prețurile și să îmi valorizez munca. Și atunci am mai învățat o lecție: cu un strop de miere strângi mai multe muște decât cu un 1 litru de fiere. 

Aveam planuri mari și am încercat să diversific serviciile, așa că am înființat o echipă de montaj cu care colindam toate țările Europei, construind case. Știam că m-aș descurca mai bine poate în străinătate, dar am ales să revin în România și să pun în aplicare cele învățate. E ca în povestea aceea cu pescarul. Îmi plac poveștile moralizatoare, probabil ați observat. Pescarul cu ginerele său, stăteau pe malul lacului din apropierea locuintei lor și pescuiau. La un moment dat, când ginerele a prins un pește, i-a venit o idee: să prindă și mai mulți pești, să meargă cu ei la piață să îi vândă, iar cu banii obținuți să ia plasă nouă și mâncare pentru pești, ca a doua zi să vină să prindă mai mulți. Și în felul acesta să înceapă o afacere, apoi să cumpere o barcă, să aibă angajați, apoi magazine unde să vândă peștii la nivel international, etc. Spunându-i ideea pescarului, acesta l-a întreabat: „și apoi dupa toate acestea, ce vom face?” Iar tânărul i-a raspuns: „apoi vom sta liniștiti pe malul lacului cu undița să prindem pește”. Concluzia este că fericirea vine din fiecare activitate pe care o desfășori, nu trebuie să aștepți după ea.

Dacă aș face exercitiul cu bătrânul care are 85 de ani și stă liniștit în baldachin, neducând lipsă de nimic și care se gândeste la trecut, la regrete, cred ca m-aș întoarce la vârsta actuală și aș vedea care e regretu meu: doar faptul că nu m-am străduit mai mult să ajut mai mulți oameni să iși realizeze visele. 
Astfel, mi-am adus aminte de o zicală in latină: Per aspira ad astra – „Prin greutăți spre stele” și de faptul că în suflet n-o să apară curcubeu, dacă în ochi nu sunt lacrimi!

De atunci, am început să regăsesc plăcerea în ceea ce făceam, iar când imi era greu, îmi aduceam aminte de povestea regelui Solomon: Regele Solomon avea un inel și pe inel era inscriptionat ceva. Când îi era bine, el se uita la inel și se intrista, iar cand era trist se uita la inel și se bucura. Ce era scris pe inelul lui Solomon era simplu: ‚Și asta va trece!’

La scurt timp, am creat un parteneriat 50% - 50% alături de un prieten, neștiind că e formula cu cele mai mari șanse de eșec. După 3 ani de alergătură, când mi-am dat seama că într-un parteneriat este nevoie de delimitarea foarte clară a rolurilor și de obiective măsurabile, era deja cam târziu: munca era inegală, iar partenerul îndreptățit la cei 50% ai săi... A fost o lecție destul de dură, care m-a împins să îmi schimb domeniul de activitate, așa că iată-mă angajat ca inspector la Primăria Brașov, așteptând în continuare partea de bani de la partenerul meu care a venit într-un final, dar nu conform așteptărilor.
 Bineînțeles că nu mă regăseam în noul statut de funcționar public, așa că am demisionat și am decis să nu mă mai plâng, să nu mai aștept nimic de la nimeni și să o iau de la zero. Și așa s-a născut Sun Leader! După încă o jumatate de an am fost trimis în judecată de către fostul meu asociat, care dorea să îi dau banii trimiși înapoi și să ies din afacerea cu pergole. Și atunci am mai învățat încă o lecție:  nu creștem când lucrurile sunt simple, ci creștem atunci când ne confruntăm cu diverse provocări. Am caștigat litigiul, dar m-a costat un prieten.
Citatul lui Michael Jordan mi se potrivește de minune: Toată viața am avut eșecuri și numai datorită acestui lucru am obținut succesul. 

Acum, la 39 de ani, am o familie frumoasă, sunt un tată fericit, și îmi văd în continuare de visul meu de a deveni un om bogat. Nu doar pentru a fi bogat, ci pentru a putea oferi mai mult, pentru a putea ajuta alți oameni în realizarea viselor lor. Și nu sunt singur, am o echipa de oameni pregătiți să facă față tuturor provocărilor – echipa Sun Leader.

P.S. Mie-mi plac poveștile cu morală, așa că va iată o poveste de final: Trăia odată în pădure, o vulpe. Într-o zi, a iesit din pădure să vadă cum e viața în afara habitaclului său și a dat de un gard din fier forjat. În spatele gardului, era o gradină de vis pentru ea: cu găini care se plimbau libere, fructe și legume din belsug. Era grădina mănăstirii. Vulpea a căutat să găsească un loc prin care să poată trece, până a găsit un loc foarte îngust prin care abia a încăput. S-a bucurat vulpea o perioadă de toate bunătățile grădinii, până la un moment când a decis să se întoarcă, iar cand a revenit la gaura îngustă, ce sa vezi?  Nu mai încăpea. A trebuit să aștepte și să slăbească iar, ca să poată să treaca.

Morala este: cum intri în această lume, așa și ieși!